Acest articol a fost extras din manualul „Cățărarea tradițională și de aventură”, care poate fi comandat pe site-ul  https://www.trad.verticon.ro/  (expediere prin curier) sau poate fi cumpărat de la anumiți distribuitori.


Strategii pentru recuperarea protecțiilor

Atunci când te cațări ca secund, ești responsabil pentru recuperarea protecțiilor și buclelor montate de capul de coardă pe parcursul lungimii. Pentru aceasta, odată ajuns în apropierea unei asigurări, trebuie să-ți găsești o poziție cât mai comodă, în care să poți sta mai mult timp fără să obosești, în care să-ți poți elibera cel puțin o mână și din care să poți vedea foarte bine amplasamentul protecției pe care trebuie să o recuperezi. (În principiu, aceasta ar trebui să fie cam aceeași poziție pe care a avut-o capul de coardă atunci când a montat asigurarea).

Dacă în porțiunea respectivă a traseului nu poți să stai pe prize în timpul recuperării protecției, nu ezita să te suspenzi cu un anou într-o altă protecție din apropiere. De asemenea, poți să-ți montezi într-o poziție adecvată una dintre protecțiile deja recuperate în care să te auto-asiguri cu un anou sau poți să-i ceri coechipierului să tensioneze coarda și să te susțină (recuperarea materialelor este mai importantă decât „red-point-ul” tău cu asigurare de sus!).

Pentru a elimina riscul de a scăpa din mână protecțiile în timpul demontării lor, acestea trebuie să rămână prinse de coardă cu carabinierele sau cu buclele lor de asigurare până când sunt eliberate din fisură, apoi sunt mutate pe bridele de echipament de pe ham sau pe bandulieră. (Excepție fac protecțiile a căror recuperare ar fi îngreunată de tracțiunea corzii, cum ar fi un friend montat la o schimbare de direcție, fără o extensie corespunzătoare).

De regulă, o protecție va fi scoasă din fisură pe aceeași traiectorie pe care a fost introdusă. Prin urmare, înainte de a începe recuperarea protecției, este necesar să-i analizezi cu atenție poziția și modul în care se realizează contactul ei cu pereții fisurii și să încerci să-ți dai seama în ce fel a fost montată. De exemplu, este posibil ca un hex să fi fost manevrat pe un traseu destul de complicat prin interiorul fisurii până la porțiunea care oferea cele mai bune condiții pentru împănarea lui, o nucă ar fi putut fi introdusă pe latura scurtă, fiind apoi rotită cu 90 de grade și tracționată spre exterior pentru a se fixa transversal, iar un friend „greu de recuperat” ar fi putut fi translatat prin fisură până în locul în care a fost montat.

Uneori se mai întâmplă să întâlnești și câte o protecție care nu se lasă scoasă din fisură, dar trebuie să-ți păstrezi calmul și să ai răbdare, pentru că până la urmă, multe protecții care par blocate pot fi recuperate dacă aplici un dram de inteligență și dacă ești suficient de perseverent. Totuși, trebuie să fii conștient că există și situații în care o nucă a fost iremediabil „sudată” din cauza unei căderi sau în care un friend prea mare a fost forțat să intre într-o fisură mult prea mică de un cap de coardă panicat, iar în aceste cazuri trebuie să-ți dai seama când să renunți la recuperarea protecției și să te cațări mai departe, în loc să pierzi timpul într-o acțiune sortită eșecului.

Demontarea protecțiilor mobile

Extractorul (care în jargonul cățărătorilor este numit și „cheie de nuci”) este o unealtă indispensabilă pentru recuperarea protecțiilor mobile. În general, acesta este o lamă din oțel sau din alte metale cu rezistență mare dar mai ușoare (titan, aliaje cu aluminiu etc.) care la un capăt are un cârlig cu o adâncitură în formă de V în partea frontală, iar la celălalt capăt este prevăzută cu o gaură pentru carabinieră.

  • Nucile pot fi dislocate adesea printr-o ușoară smucitură a buclei de asigurare în sensul în care fisura se lărgește. Uneori însă, este posibil să întâlnești o nucă înțepenită prea energic de capul de coardă, una care a oprit o cădere și s-a „sudat” în fisură sau o nucă „micro” cu cablul foarte subțire și fragil. Încercarea de a smulge din fisură o asemenea protecție ar putea să ducă la deteriorarea cablului (îndoituri ireversibile, fire rupte etc.), așa că în acest caz este absolut necesar să folosești extractorul de nuci.

    Pentru demontarea acestor protecții, capătul cheii de nuci se potrivește cu decupajul în formă de V pe corpul nucii în sens opus celui din care aceasta a fost înțepenită în fisură și se împinge mânerul sau se lovește capătul lui cu cealaltă mână. Dacă protecția nu se dislocă ușor, se poate folosi o piatră sau o piesă de echipament mai grea – de exemplu un hex mare – pe post de ciocan. De asemenea, se poate încerca folosirea extractorului ca pârghie. După ce nuca a fost dislocată, se manevrează spre exterior folosind cablul ei de asigurare sau se folosește cârligul extractorului pentru a o trage într-o zonă mai largă a fisurii, pe unde se poate scoate.
  • Hex-urile (cele mari, pentru că mărimile mici nu prea se folosesc…) se montează de obicei în fisuri mai largi și din această cauză sunt destul de accesibile. De cele mai multe ori, un hex poate fi dislocat apucându-l cu degetele și rotindu-l în față-spate. Dacă hex-ul este înțepenit prea tare, se dislocă folosind o cheie de nuci, apoi se apucă cu mâna corpul acestuia și se scoate din fisură.
  • Big Bro – demontarea din fisură se face inversând operațiunile făcute pentru montare: se deșurubează complet colierul de fixare, apoi se comprimă dispozitivul până când butonul de blocare intră în locașul său din tubul exterior.
  • Friend – se tracționează complet trăgaciul de retragere a camelor, apoi dispozitivul se manevrează cu grijă prin fisură pentru a nu se bloca în zonele mai înguste ale acesteia.

    Friend-urile care au fost introduse forțat în fisură sau care s-au deplasat într-o poziție în care camele sunt prea închise trebuie abordate cu precauție, pentru că o mișcare greșită poate duce la înțepenirea lor definitivă. În cazul unui asemenea friend, se poate încerca deblocarea fiecărei came în parte, prin tracțiune sau făcând pârghie cu extractorul. De asemenea, se poate încerca translatarea lui laterală, pe direcția axului camelor, spre o zonă mai largă a fisurii.
  • Ball Nut – mai întâi, se poate încerca dislocarea dispozitivului prin mișcări de rotație a cablului în sus și în jos, în lungul fisurii, apoi se retrage pastila mobilă folosind trăgaciul acesteia. Dacă este înțepenit mai tare (de exemplu din cauza opririi unei căderi în coardă) se poate încerca dislocarea nucii din oțel – nu a pastilei ! – cu ajutorul extractorului, la fel ca în cazul unei nuci normale.

Organizarea echipamentului recuperat

Odată recuperate, protecțiile și buclele de asigurare trebuie să fie organizate pe bridele de echipament de pe ham sau pe bandulieră, astfel încât tranziția în regrupare să fie cât mai rapidă.

Dacă pe lungimea următoare vei fi cap de coardă, pe măsură ce recuperezi echipamentul, îl vei pune pe ham în același fel în care l-ai organiza în regrupare, atunci când te pregătești să te cațări: nucile se scot de pe buclele de asigurare și se pun pe o carabinieră, friend-urile se pun în ordine, fiecare pe carabiniera proprie, buclele se grupează separat în funcție de lungime, iar buclele „de trad” cu anouri de 60 cm care au fost extinse se triplează la loc.

Dacă pe lungimea următoare vei fi tot secund, vei organiza echipamentul pe ham într-o ordine care să faciliteze tranziția în regrupare. Pentru ca echipamentul să fie transferat într-un mod cât mai eficient capului de coardă, buclele recuperate și protecțiile echipate cu o carabinieră (hex-uri, friend-uri) pot fi grupate pe mărimi sau pe tipuri. Pentru aceasta, după ce pui o buclă de asigurare pe ham, pe următoarele patru le poți prinde de carabiniera acesteia, obținând un mănunchi de cinci bucle; la fel și pentru friend-uri sau hex-uri: pui unul pe ham, iar pe următoarele câteva le prinzi pe carabiniera acestuia.

Aceste mănunchiuri necesită o singură mișcare pentru a fi înmânate capului de coardă, în loc de patru-cinci mișcări în cazul pieselor separate (desigur, dacă scapi din mână o legătură de friend-uri sau de bucle, pierderea este mult mai mare, așa că dacă știi că ai degetele prea rare, mai bine rămâi la metoda obișnuită, una-câte-una).

Dacă poziția din care recuperezi echipamentul nu îți permite să-l organizezi, trebuie să ai grijă ca acesta să nu-ți incomodeze mișcările până când ajungi într-o poziție mai confortabilă în care să îl poți redistribui. În acest caz, în loc să fie triplate, anourile de 60 cm pot fi trecute peste cap și peste un umăr, iar buclele express trebuie să fie prinse pe ham cu carabiniera în care se afla protecția pe care ai demontat-o, astfel încât aceasta să nu atârne prea jos.

O altă soluție ar fi să folosești un anou de 60 cm purtat în bandulieră pe care să pui tot echipamentul recuperat. Odată ajuns în regrupare, poți să-i dai capului de coardă anoul cu echipamentul sau poți să-l prinzi cu o carabinieră undeva în ancoră, de unde coechipierul tău să-l poată lua piesă cu piesă.

Publicitate