Acest articol a fost publicat în capitolul „Coborârea din perete” al manualului „Cățărarea tradițională și de aventură”, care poate fi comandat pe site-ul  https://www.trad.verticon.ro/ (expediere prin curier) sau poate fi cumpărat de la anumiti distribuitori.


Să presupunem că întreaga echipă de coardă este regrupată în ancora din care începe coborârea, corzile sunt montate, iar cățărătorii sunt echipați cu tot ce au nevoie pentru rapel.

Când îți vine rândul, îți montezi pe corzi dispozitivul de rapel și nodul autoblocant pentru auto-asigurare și cât timp mai ești încă asigurat cu lonja în ancora de rapel, îți transferi greutatea pe acestea, pentru a verifica dacă sistemul este montat corect. Dacă totul este în regulă, îți desfaci auto-asigurarea din ancoră și începi coborârea.

  • Când te pregătești pentru rapel, montează-ți mai întâi nodul autoblocant de asigurare, apoi trage în sus prin el o anumită lungime de coardă, astfel încât întreaga greutate a corzilor de dedesubt să se transfere pe ham prin intermediul buclei de cordelină. În acest fel, corzile dintre nodul de auto-asigurare și punctul de rapel sunt detensionate, iar dispozitivul de rapel se montează mult mai ușor. Înainte de a începe coborârea, trage nodul înapoi în sus, în poziția lui „de lucru”.


Dacă ești primul din echipă care coboară, va trebui să ai asupra ta echipamentul necesar pentru construirea unei regrupări la capătul rapelului. Pentru amplasarea ancorelor de rapel este de preferat să te orientezi către locurile în care ai regrupat la urcarea traseului, despre care știi deja că oferă poziții comode și posibilități de montare a protecțiilor, dar ancorele pot fi construite în orice alt amplasament convenabil care îndeplinește condițiile necesare.

Odată ajuns în locul de regrupare, vei construi o ancoră solidă pentru rapel din minimum două protecții egalizate, la care vei adăuga niște protecții suplimentare, pentru siguranță. Ancora va fi configurată în așa fel încât protecțiile suplimentare să nu fie tensionate, rolul acestora fiind să preia încărcările doar în cazul în care ancora de rapel ar ceda. Cât timp ești încă pe corzile de rapel, auto-asigură-te cu lonja în ancora pe care ai montat-o și verifică-i rezistența și stabilitatea încărcând-o prin câteva sărituri ușoare. Dacă totul este în regulă, eliberează corzile și verifică dacă acestea pot fi recuperate cu ușurință, apoi anunță-l pe următorul membru al echipei că poate începe coborârea.

Pentru următorul rapel, cel mai greu dintre cățărători va coborî primul, ducând cu el și grosul echipamentului. Procedând astfel, rezistența ancorei de rapel va fi verificată având protecțiile suplimentare ca rezervă. Dacă nu a apărut nicio problemă, înainte de a începe coborârea, ultimul cățărător rămas în regrupare recuperează protecțiile de rezervă, pentru că dacă ancora l-a susținut pe „cel gras” încărcat cu tot echipamentul, nu există niciun motiv pentru ca aceasta să cedeze cu „cel slab”.

Recuperarea corzilor se va face trăgând în mod constant și cu viteză moderată de firul pe care se află nodul de înnădire a corzilor (sau în cazul folosirii unei corzi simple, de firul aflat pe partea pe care frecarea este mai mică), astfel încât firul liber (cel care „curge” prin ancora de rapel) să nu se încurce sau să se răsucească în jurul celui de care se trage.

Pentru a preveni scăparea corzilor, coarda de care se trage va fi filată prin carabiniera sau maillon-ul ancorei pe măsură ce se recuperează și va fi aranjată în regrupare, astfel încât rapelul următor să fie deja pregătit. Atunci când mijlocul corzii (sau nodul de legare a corzilor) ajunge în regrupare, coarda se asigură provizoriu în ancoră cu un nod cabestan până la finalizarea montării rapelului. (Amintește-ți să desfaci acest nod înainte de a continua coborârea!).

Tot ce mai rămâne de făcut este să strângi fiecare coardă, să-i faci un nod la capăt și să o arunci în afară, astfel încât să nu se încurce și să nu se agațe de relieful stâncii. (Nu uita să-i alertezi pe cei care s-ar putea afla dedesubt că urmează să arunci corzile!).


Măsuri de siguranță privind manevrarea corzilor de rapel

  • Pe parcursul coborârii, dacă observă bucle de coardă care au rămas agățate de vegetație sau de relieful stâncii, primul cățărător care coboară trebuie să se oprească la nivelul lor și să le desprindă, pentru că dacă sunt neglijate, acestea ar putea să se blocheze în locuri inaccesibile sau să disloce pietre în momentul în care tragi de ele de dedesubt.
  • Cel care ajunge primul în regruparea de jos va verifica dacă rapelul se poate recupera cu ușurință. Dacă apar probleme, celălalt cățărător va ajusta poziția nodului și a corzilor înainte de a începe coborârea. De asemenea, acesta va verifica din nou pe care parte a punctului de rapel se află nodul și de care dintre corzi se va trage pentru recuperare (pe parcursul unei succesiuni lungi de rapeluri, aceste amănunte pot fi uitate cu ușurință).
  • Dacă linia traseului este oblică sau surplombată, primul cățărător care face rapel păstrează capetele corzilor pentru a-l putea ajuta pe următorul să ajungă mai ușor la ancoră. De asemenea, ultimul cățărător care coboară va păstra capetele corzilor după ce iese din rapel, astfel încât acestea să nu penduleze într-o poziție din care să nu mai poată fi recuperate.
  • Ultimul cățărător care coboară va avea grijă ca în timpul coborârii să poziționeze coarda astfel încât să prevină deteriorarea ei prin frecarea de muchii ascuțite sau blocarea ei în fisuri, după lespezi sau după alte obstacole de pe parcurs.
  • În condiții de vânt puternic, corzile de rapel ar putea să ajungă mult în lateral față de linia de coborâre, de unde ar putea fi foarte greu să le recuperezi dacă se agață. În acest caz, unul dintre cățărători poate să-l coboare pe celălalt până la următoarea ancoră, apoi să coboare în rapel în timp ce coechipierul lui ține capetele corzilor, astfel încât acestea să nu fie luate de vânt.
    O altă metodă care poate fi aplicată în aceste condiții este să pliezi coarda buclă cu buclă într-un rucsac, începând cu capetele (cu nodurile de siguranță făcute!) astfel încât să nu se încurce. În timpul rapelului, coarda se va desfășura din rucsacul atârnat de ham, fără să mai fie afectată de vânt. (Inconvenientul metodei este că nu știi niciodată cu exactitate câtă coardă ți-a mai rămas în rucsac).
  • Înainte de a recupera corzile, verifică dacă cele două fire nu sunt răsucite între ele și dacă ai desfăcut nodul de siguranță de la capătul firului liber
Publicitate