Acest articol a fost publicat în capitolul „Parcurgerea traseelor” al manualului „Cățărarea tradițională și de aventură”, care poate fi comandat pe site-ul  https://www.trad.verticon.ro/ (expediere prin curier) sau poate fi cumpărat de la anumiti distribuitori.

Mulți cățărători cred că în traseele „cu mobile” capul de coardă nu trebuie să cadă, dar practica arată că la fel ca în toate celelalte stiluri de cățărare, căderile pot surveni și în cățărarea tradițională. Din această cauză, toate asigurările din traseu ar trebui să fie capabile să oprească o cădere în coardă, nu doar să ofere un oarecare confort psihic „pentru că oricum n-o să cad”. Totuși, mai devreme sau mai târziu, orice cățărător ajunge în situația în care să fie nevoit să folosească asigurări marginale, construite cu protecții cu rezistență îndoielnică, iar în acest caz, trebuie să fie capabil să aplice niște tehnici și strategii prin care aceste asigurări să devină cât mai eficiente cu putință.

În principiu, cele două cauze care pot face ca rezistența unei asigurări să fie insuficientă (excluzând „erorile de pilotaj”) sunt:

  • Rezistența redusă a protecțiilor care pot fi montate în plasamentele disponibile. Dintre acestea, cele mai notorii sunt mărimile cele mai mici de nuci care, datorită cablurilor lor foarte subțiri, au de obicei rezistențe între 2 și 5 kN și mărimile foarte mici din anumite modele de friend-uri, garantate de producător la cel mult 5-6 kN (de exemplu cele mai mici dintre friend-urile Alien, Wild Country Zero sau Metolius Master Cams, care în principiu sunt recomandate doar pentru înaintare în cățărarea artificială). De asemenea, în categoria protecțiilor cu rezistență mică putem include unele protecții naturale dubioase (clepsidre cu secțiune mică, arbuști cu tulpina prea subțire etc.) sau pitoanele găsite în traseu, care trebuie să fie tratate cu suspiciune datorită rezistenței lor incerte.
  • Calitatea slabă a stâncii din zona respectivă, care fie are rezistență mică la compresiune (de exemplu, anumite varietăți de gresii sau de calcare), fie este puternic fisurată. De asemenea, singurele plasamente posibile ar putea fi  niște formațiuni cu aspect fragil (cum sunt „solzii” sau plăcile subțiri, care „sună a gol”), care nu pot fi considerate „de încredere”. Este evident că dacă o anumită protecție este montată în rocă slabă, o valoare mare a rezistenței garantate de producător pentru protecția respectivă nu reprezintă o garanție pentru o rezistență satisfăcătoare a asigurării, în acest caz stânca fiind de regulă cea care cedează prima.

În condițiile în care protecțiile și/sau stânca sunt de calitate dubioasă, soluția aplicată de cele mai multe ori pentru realizarea unei asigurări cât mai eficiente este una „de bun simț”: montarea mai multor protecții care să conlucreze, în speranța că prin cumularea contribuțiilor lor la rezistența asigurării respective, aceasta va face față solicitărilor.

Pentru că protecțiile care pot fi montate în amplasamentul respectiv au rezistență mică, ai interesul ca forțele care acționează asupra asigurării să fie distribuite cât mai egal între ele, pentru a limita încărcările individuale. În acest caz, metoda cea mai potrivită este egalizarea dinamică a protecțiilor folosind un anou cu un „X glisant”. Dacă poziția îți permite, este de preferat să faci un nod simplu „de limitare” pe brațul cel mai lung al anoului, pentru a reduce extensia care s-ar produce în cazul cedării uneia dintre protecții. De asemenea, pentru a crește șansele asigurării de a opri o cădere, este bine să încerci să montezi protecțiile în fisuri diferite, astfel încât dacă se sparge stânca, să nu cedeze întreaga asigurare.

Distribuirea statică a încărcărilor trebuie să fie folosită doar în cazul în care fiecare dintre protecții ar fi capabilă să preia integral solicitările, rolul celorlalte protecții fiind doar să ofere redundanță. În consecință, dacă protecțiile au rezistență mică și/sau sunt montate în rocă slabă, această metodă trebuie evitată.

Frecările dintre chingă și carabinieră pot reduce eficiența egalizării. Din această cauză, este de preferat să folosești un anou cât mai subțire din chingă Dyneema, iar asigurarea se va face folosind o carabinieră mai mare, care să alunece mai ușor pe chingi.

Două Ball Nuts egalizate cu un anou cu X glisant cu un nod limitator, care sunt asigurate cu un atenuator de șoc
O asigurare construită într-o fisură din gresie destul de fragilă, cu protecții mici care nu inspirau prea multă încredere (din cauza suprafeței mici de contact) . Nuca ceva mai solidă de jos este legată cu un anou cu X glisant cu nod de limitare de mini-ancora de sus, formată dintr-un Metolius Mastercam #2 și un alt Mastercam #1 egalizat dinamic cu o nucă mică. Construirea acestei combinatii (pentru care am avut o pozitie favorabila) a fost necesara pentru ca se asigurarea afla inaintea „crux-ului” traseului, iar deasupra acestuia, urma un „run-out” de vreo 4-5 m.

O altă metodă care poate fi aplicată pentru creșterea siguranței unei asigurări îndoielnice este reducerea solicitărilor care pot acționa asupra acesteia prin introducerea în sistem a unor elemente care să acționeze ca disipatoare de energie.

Astfel, dacă într-un pasaj nu există condiții pentru montarea de asigurări solide, ci numai amplasamente pentru protecții cu rezistență mecanică mică (5-8 kN) sau protecții naturale care nu-ți inspiră încredere (arbuști subțiri, clepsidre firave etc.), acestea pot fi asigurate cu un atenuator de șoc care va consuma o parte din energia căderii capului de coardă, reducând astfel forța maximă din sistem. Folosirea unui asemenea atenuator este recomandată și pentru asigurările de la începutul lungimii de coardă, zonă în care factorul de cădere are valori mari, ceea ce implică solicitări dinamice mai însemnate.

Atenuatoarele disponibile pe piață sunt de două tipuri: cele de unică folosință, care funcționează prin ruperea graduală, începând de la o forță de 2-3 kN, a unor șiruri de cusături (în prima imagine sunt un Yates Screamer și un Petzl Nitro) și cele refolosibile, la care disiparea energiei se face prin alunecarea unei bucăți de coardă sau de chingă prin orificiile unui dispozitiv metalic (de exemplu, Kong Kissa din imaginea a doua).

Este bine de știut că un atenuator disipează doar o cantitate fixă de energie – calculată ca produsul dintre forța la care se inițiază acțiunea acestuia și deplasarea pe care o produce – și nu o anumită proporție din energia totală, cum afirmă unii fabricanți. (Testele făcute de Clubul Alpin Italian în situații reale pe stâncă sau testele de laborator ale firmei americane Black Diamond au determinat în mod constant o reducere cu cca. 1,5 kN a forței maxime din asigurare, indiferent de factorul căderilor măsurate).

Prin urmare, dacă ai asigurat o protecție dubioasă prin intermediul unui „shock absorber” și pe parcursul următorilor câțiva metri nu găsești o posibilitate de asigurare mai solidă, va trebui să fii conștient că ai intrat într-o situație periculoasă și că trebuie să te cațări în consecință (sau să iei în calcul posibilitatea unei retrageri…).

Chiar dacă dispui de toate materialele necesare, înainte de a construi o asigurare pe care știi că nu te poți baza prea mult, încearcă să-ți dai seama dacă nu te-ai putea dispensa de ea (mai ales dacă asigurarea precedentă este foarte solidă). În multe cazuri, energia consumată pentru montarea unei protecții nesatisfăcătoare ar putea fi folosită mai eficient pentru cățărarea în continuare până la o posibilitate de asigurare mai bună (cățărătorii americani spun „when in doubt, run it out”, care s-ar traduce „când ai îndoieli, cațără-te mai departe”…).

Publicitate