Acest articol a fost publicat în capitolul „Parcurgerea traseelor” al manualului „Cățărarea tradițională și de aventură”, care poate fi comandat pe site-ul  https://www.trad.verticon.ro/ (expediere prin curier) sau poate fi cumpărat de la anumiti distribuitori.

În traseele de escaladă sportivă sau în cele de trad de o singură lungime de coardă comunicarea dintre cățărători reprezintă rareori o problemă, pentru că asigurarea capului de coardă se face de la sol, iar acesta poate fi urmărit cu privirea, motiv pentru care manevrele de coardă pe care le face respectivul în timpul cățărării pot fi intuite cu ușurință de cel care îl asigură.

Situația se schimbă însă atunci când cățărătorii nu mai au contact vizual din cauza reliefului stâncii sau a distanței dintre ei sau atunci când manevrele de coardă devin mai complicate (ceea ce se întâmpla frecvent în traseele de mai multe lungimi de coardă). În aceste cazuri, înainte de a începe ascensiunea, coechipierii trebuie să stabilească un sistem de comunicare bazat pe semnale a căror semnificație să fie clară și fără echivoc pentru fiecare dintre ei, indiferent de modul în care acestea sunt exprimate.

În principiu, sistemul de comunicare se bazează pe trei categorii de mesaje:

  • comenzi de coardă care se referă la felul în care coechipierii trebuie să manevreze corzile: slăbirea, filarea sau blocarea corzii
  • anunțuri prin care coechipierii sunt înștiințați despre o anumită situație – regrupare, căderea unui cățărător, căderi de pietre etc. – sau prin care se transmit anumite informații: lungimea corzii rămase, direcția traseului etc.
  • interogații adresate coechipierilor pentru obținerea acordului lor pentru anumite acțiuni (de exemplu începerea cățărării pe lungimea următoare) sau pentru obținerea de informații (de exemplu lungimea corzii disponibile în regrupare).

Cel mai frecvent, cățărătorii comunică verbal, folosind exprimări concise, formulate în așa fel încât să fie cât mai diferite fonetic pentru a nu putea fi confundate între ele (de exemplu, „slăbește” sau „slab” pentru „dă-mi mai multă coardă”, „filează” sau chiar „fil” pentru „trage coarda înapoi prin dispozitivul de asigurare” etc.), care acoperă majoritatea situațiilor care se pot întâlni pe parcursul cățărării.

În anumite condiții care ar face imposibilă comunicarea verbală – vânt puternic, anumite obstacole din perete etc. – cățărătorii pot recurge la semnale acustice (țipete, fluierături etc.) care se aud ceva mai bine decât cele verbale sau la semnale tactile, transmise cu ajutorul corzilor de asigurare (de exemplu, trei smucituri de coardă pentru „am regrupat” sau două pentru „te asigur, poți să pleci”), dar acestea sunt mult mai sărace în semnificații decât comenzile verbale, motiv pentru care se folosesc de regulă doar pentru anunțarea anumitor situații sau acțiuni (regrupare, preluarea asigurării, începerea cățărării etc.). Totuși, pentru că o asemenea situație în care comunicarea devine dificilă poate surveni oricând pe parcursul ascensiunii, iar semnalele acustice și tactile funcționează suficient de bine  (în lipsă de altceva…), este absolut necesar ca fiecare echipă să-și stabilească înainte de începerea cățărării un astfel de cod de comunicare alternativă.

Atât semnalele acustice cât și cele tactile trebuie să fie folosite cu precauție, pentru că pot apărea confuzii cu consecințe grave: de exemplu, tracționarea repetată pentru degajarea unei corzi care are frecare mare poate fi interpretată greșit de către secund ca „Am regrupat, scoate-mă din asigurare!”, iar un strigăt multiplicat de ecou poate căpăta un cu totul alt înțeles pentru coechipier.

Atunci când se știe că în traseu nu pot fi folosite metodele obișnuite de comunicare, cățărătorii se pot pune de acord în prealabil asupra acțiunilor necesare în anumite situații. De exemplu, „dacă m-am oprit o vreme, apoi am tras repede foarte multă coardă (deși traseul este prea dificil pentru o asemenea viteză de înaintare), înseamnă că am regrupat și trebuie să mă scoți din asigurare. După ce s-a întins coarda, mai aștepți vreo treizeci de secunde să trec coarda prin dispozitiv, apoi poți să pleci!”.

Pentru că înțelegerea greșită a unui semnal poate avea consecințe grave, fiecare mesaj va fi confirmat de cel căruia îi este adresat (de exemplu, atunci când capul de coardă spune „Filează coarda!” secundul va răspunde „Filez”, „Bine” etc. pentru a arăta că a înțeles comanda). Tot pentru claritatea comunicării, dacă mai sunt și alte echipe de coardă în zona respectivă, coechipierul va fi strigat pe nume, pentru a preveni interferențele cu celelalte echipe (de exemplu, „Laurențiu, am regrupat!”).

Deși de regulă cățărătorii comunică folosind cam aceleași expresii, acestea nu sunt standardizate și pot să aibă forme sau înțelesuri diferite de la o zonă de cățărare la alta sau de la un grup de cățărători la altul, așa că înainte de a te angaja în traseu, este bine să te pui de acord cu coechipierul în privința mesajelor folosite pe parcursul cățărării, atât cu partenerul tău obișnuit, dar mai ales cu un coechipier nou.

De exemplu, aud adesea cum capul de coardă de pe un traseu de escalada sportivă strigă „liber” atunci când vrea ca secundul să-i slăbească coarda. Într-un traseu de mai multe lungimi de coardă, comanda „liber” se folosește de regulă atunci când capul de coardă a regrupat și vrea să fie scos din asigurare, iar pe parcursul cățărării se folosește comanda „slăbește” sau „slab”. Este evident că dacă dintr-o confuzie îl scoți pe capul de coardă din asigurare în loc să-i slăbești puțin coarda, se poate produce un accident cu urmări foarte serioase.

Acesta este un exemplu de comunicare verbală între coechipieri în cele patru situații diferite în care aceștia se pot afla pe parcursul unei lungimi de coardă:

1) Echipa de coardă se află în regruparea de jos, înainte de începerea cățărăriii

Secundul (S.): – Te-am luat (am trecut corzile prin dispozitivul de asigurare și sunt pregătit să te asigur)
Capul de coardă (C.C.): – Bine. (confirmă că a înțeles)

C.C. – Pot să plec? (ești sigur că totul este în regulă?)
S.– Poți pleca! (sunt sigur!)

C.C. – Am plecat. (încep să mă cațăr)
S. – Te filez. (confirmă că a înțeles)

2) Pe parcursul cățărării capului de coardă

C.C. – Slab verde! (slăbește coarda verde, vreau să asigur)
S. – Verde slab (confirmare)

C.C. – Filează albastru! (filează coarda albastră, are buclă prea mare)
S. – Filez albastru (confirmare)

C.C. – Blochează ! (tensionează coarda și ține-mă aici… sau cad!)

C.C. – Câtă coardă mai am?
S. – Zece metri!

3) Capul de coardă a regrupat, iar secundul se află încă în regruparea anterioară

C.C. – Am regrupat! (m-am auto-asigurat în ancora de regrupare, scoate-mă din asigurare)
S. – Liber (te-am scos din asigurare, poți să tragi coarda rămasă) … Sunt eu (s-a întins coarda, poți să începi să mă asiguri)

C.C. – Te-am luat, poți să pleci (ești asigurat, poți începe să te cațări)
S. – Am plecat (încep să mă cațăr)
C.C. – Te filez (confirmă că a înțeles)

4) Pe parcursul cățărării secundului

S. – Slăbește albastru! (slăbește coarda albastră)
C.C. – Albastru slab (confirmă ca a înțeles)

S. – Blochează verde (tensionează coarda verde – de exemplu pentru că „vreau să mă ții aici, să scot o protecție înțepenită”)
C.C. – Verde blocat (confirmă că a înțeles)

Publicitate