La Vratsa a plouat peste noapte si duminica dimineata, cand m-am trezit, inca mai picura. Pun de cafea si intreb:
“Auzi Alex, ce-ar fi sa plecam spre casa, si in drum sa trecem pe la Belogradchik sa vedem cum este?”
“Belo-cum?!”
“Belogradchik! Mi-a zis mie Stratone ca este acolo o zona de catarare cu turnuri de conglomerat si ca el are un topo cu sute de trasee, care a fost tiparit de nemti… Daca trecem granita pe podul Vidin-Calafat, trecem prin apropiere.”

Cam asa a inceput totul…

Dupa prima vizita – pe fuga – printre “Belogradchik Skali”, am pus cateva poze pe Facebook si dupa cateva ore aveam deja un plan pentru w/e-ul urmator: o sa merg la catarare cu George “Bivuac” Stroie la Belogradchik!

Mi-am comandat on-line ghidul (dar n-a sosit inca, asa ca l-am imprumutat pe al lui Stratone), am facut bagajele si vineri pe la cinci dimineata am luat-o agale catre Craiova – Calafat – Vidin – Belogradchik (aproape 400 km). Pe la ora zece si jumatate parcam masina pe strada principala si, cu sacii plini de echipament in spate (am carat o gramada de chestii, pentru ca nu stiam la ce sa ne asteptam…), ne indreptam nerabdatori catre stancile care se vad inca din parculetul din centrul orasului.

Dupa nitica bajbaiala, gasim un turn care se numeste Grosser Klaus si ne cataram victoriosi pe varful lui pe un traseu de gradul VII (V-am pacalit ! Astea sunt grade saxone si traseul este F5c). Ne iscalim in carnetul aflat intr-o cutie metalica de pe varf, coboram in rapel si plecam catre un alt turn, numit Derwisch (deh, traseele sunt botezate de nemtii care le-au urcat primii !).

20160916_123403
Rapelul de pe turnul Grosser Klaus

Gasim o chestie care seamana cu schita din ghid si Geo se echipeaza si incepe sa urce… Dupa cateva nuci si friend-uri montate (mai mult sau mai putin) solid in fisurile de sub o lespede usor desprinsa de perete, ajunge intr-o strunga in care regrupeaza. Vin si eu, rupand in trecere cateva prize “solide” (cu una dintre ele ma prabusesc teatral in coarda…) si dupa ce discutam nitel, ajungem la concluzia ca am urcat pe un cu totul alt tzanc (mai tarziu ne-am da seama ca se numeste Frontscheibe), pe un traseu nou, care, fiind premiera romaneasca, nu se poate numi decat “Strunga Ciobanului – VIIb” 🙂

Ne intoarcem la masina, mancam, ne hidratam (sau in Bulgaria se zice “Zagorka-ficam” ?!) si plecam sa “cucerim” Riese, un varf din apropierea locului unde intentionam sa campam.
Traseul, ce sa zic ?! Frumos, dar avea cam multe spituri… In 30 m de fatza compacta am asigurat patru bucati. 🙂 Dupa regruparea de la baza unui horn, Geo ramoneaza/spraitzuieste pe acesta si ajunge pe varf, de unde ne uitam cum apune soarele. Ce romantic… dar niciunul dintre noi nu era cu cine trebuia ! 🙂

Am parcat masina in poiana de langa izvorul Subashin, Geo a mai facut niste poze de ansamblu cu drona, am mancat, am mai stat la povesti cu prietenul nostru irlandez Jameson si ne-am culcat.

Vedere de ansamblu
Vedere din drona: in curba drumului forestier din centrul pozei este poiana in care am campat (in apropiere este un izvor amenajat), deasupra se vede Reise, iar in dreapta, dincolo de sosea sunt masivele Burg (jos) si Tempel der Musen (sus)

Dimineata am plecat hotarati sa ne cataram pe turnul Madona, un reper important din zona (un hotel si un camping din oras se numesc Madona). Am urcat secund cu drona legata de un rucsac, iar Geo a zburat “animalul” de jur imprejurul turnului si ne-a facut poze. Super !

Madona
Turnul “Madona”

Deja capataseram o usoara dependenta fata de catararea pe turnuri izolate, asa ca ne-am indreptat spre Riter, unul dintre turnurile cele mai vizibile din zona. Dupa ce am plasat cateva hex-uri, nuci si frienduri mici, am ajuns la o zona friabila (care s-a dovedit a fi crux-ul traseului) unde am gasit un spit, apoi m-am ridicat in picioare pe varful ingust al turnului, ca sa pozez pentru drona pe care o invartea Geo in jurul meu 🙂

Riter
Turnul Riter (foto Bivuac Media)

Ne mai uitam nitzel prin topo si vedem un traseu care se numeste Kolibri, urcat de Heiz Zak (fotograful care l-a pozat pe Gullich in Separate Reality !). Cum sa nu urci asa ceva ? Mai ales ca s-a dovedit a fi cel mai frumos traseu pe care ne-am catarat tura asta… Dupa doua lungimi (scurte, ca sa evitam frecarile din corzi) ajungem pe varf, ne scriem numele in carnetul de varf si facem un rapel luuuung, pana la baza.

Kolibri
Geo pe varful Kolibri

Duminica, ultima zi, am ales sa urcam ceva pe turnurile de pe cealalta parte a soselei si aici, ne-a atras atentia “Tempel der Musen”. Pe topo nu sunt marcate potecile (la cat trafic vad traseele astea nici nu cred ca se vor forma prea curand poteci) asa ca dupa ce am ratacit o vreme prin padure, invartindu-ne pe dupa un masiv de conglomerat, am ajuns la traseul nostru: Hexenschuss! (La plecare ne-am dat seama ca daca ne invarteam in sens opus ajungeam la traseu in cinci minute !)

Urc o fatza cu niste fisuri care iau protectii si ajung la un off-width surplombat care ma opreste brusc. Montez un Big-bro (vazusem de la baza ce ma astepta) si incerc tot felul de manevre: chei de picior, chei duble de maini, arm-bar, chicken-wing… Nimic! Pe fetze nu prea erau prize, asa ca ma declar invins si ocolesc pasajul de gradul VI (asa zice in topo !) printr-un pasaj mai usor, de gradul VIIb din traseul Musenkuss aflat in stanga. 🙂

Si gata! S-a facut tarziu si trebui sa plecam spre casa… Oricum, o sa ne mai intoarcem aici, pentru ca traseele sunt foarte frumoase, iar zona este superba.

In plus, stanca este deosebit de solida, traseele sunt bine curatate de licheni si vegetatie, si desi sunt ancore chimice si mecanice peste tot, printre ele mai gasesti loc sa montezi si protectii mobile, asa… de forma, ca sa poti spune pe Facebook ca te-ai catarat trad 🙂 *

* Doar n-o sa luati de bune toate prostiile pe care cititi pe internet, nu?

Informatii utile

In imprejurimile orasului Belogradchik din Bulgaria, aflat la cca. 60 km sud de podul Calafat – Vidin, se afla cateva zone de catarare cu turnuri din conglomerat care aduc nitzel cu cele din Meteora, pe care exista cateva sute de trasee deschise – in marea lor majoritate – de cataratorii (est)germani (motiv pentru care numele traseelor sunt nemtesti, iar dificultatea este data in grade saxone, de ex. VIIIa este F6b)

Drumul (din Bucuresti): A1 pana la Pitesti, apoi pe E79 la Slatina – Craiova – Calafat – Vidin – Dimovo, dupa care pe 102 spre Belogradchik (in Bulgaria este necesara vinieta), cca. 385 km

Taxa de pod este 27 lei la dus si 6 euro/12 leva la intoarcere.

Accesul pe drumul forestier spre stanci se face la vreo 2 km dincolo de Belogradchich pe un drum lateral spre dreapta (43.610452, 22.684262) pe care se ajunge la poiana langa care este izvorul Subashin, care este un loc foarte bun de campare (pe dreapta este o baraca din lemn darapanata).

Daca parchezi in oras, poti ajunge in acelasi loc coborand niste scari care incep la marginea parculetului din centru si coborand apoi pe un drum cu pietris (care se vede ca a fost candva amenajat…)

Topo-ul zonei poate fi comandat on-line la http://www.kletterfuehrer.net (sau vi-l imprumut pe al meu sa va copiati paginile care va intereseaza…)

Provizii  Orasul este cam in paragina, restaurantul de pe sosea care era frecventat de cataratorii germani este parasit, iar camping-ul Madona pare sa nu mai functioneze, dar se poate sa existe alte restaurante si locuri de cazare acceptabile, noi nu le-am cautat. Mancare si Zagorka am cumparat de la o “alimentara” de pe strada principala, vis-a-vis de primarie (?), dupa ce am cautat in zadar un “super-market”. Nu aveau POS, asa ca a trebuit sa platim cu leve pe care le-am scos de la un bancomat din apropiere…

Catararea

In topo, turnurile au coordonate GPS, dar potecile sunt greu de gasit (daca exista…) asa ca la inceput, pana cand iti fixezi niste repere, este nevoie sa te orientezi “la intuitie” (noi asa am urcat o premiera, crezand ca repetam un traseu existent 🙂 )

Roca este un conglomerat rosu, usor friabil pe alocuri (este destul de greu sa distingi stanca solida de cea friabila, in principiu este bine sa incerci toate prizele inainte sa le incarci) si in multe trasee sunt licheni care ingreuneaza catararea.

De regula, traseele se desfasoara pe liniile de minima rezistenta, pe fetze, fisuri, jgheaburi de eroziune si hornuri. Catararea este destul de angajata, pentru ca protectiile fixe (de regula ancore mecanice) sunt destul de rare (acestea au fost montate “de jos” si gaurile au fost facute cu dalta de pe prize), dar in general, acolo unde ai foarte mare nevoie de protectie gasesti un “spit” salvator.

Pe cele mai multe turnuri exista cate o (singura!) ancora de regrupare/rapel, care este mentionata in topo, dar lungimea rapelurilor nu este mentionata nicaieri.

Echipament

Desigur, dupa etica germana, acolo unde ai posibilitati de montare a protectiilor mobile, protectiile fixe lipsesc cu desavarsire, asa ca de regula, daca traseul nu se desfasoara exclusiv pe fetze compacte, ai nevoie de friend-uri si de niste nuci cu care sa te asiguri intre spituri (in cazul in care acestea chiar exista…)

Noi am folosit un set de Metolius Master Cams si DMM Dragons marimile 3-6, iar ca protectii pasive, un set de Offsets, un set de Wallnuts si unul de Torque Nuts, toate de la DMM. De asemenea, sunt utile cateva anouri de 60 si 120 cm pentru asigurarea protectiilor naturale: colti de stanca, bolovani incastrati, copaci etc.

Cu exceptia traseelor foarte scurte (15-20 m) am folosit doua semicorzi, care sunt utile si pentru rapelul din varful turnului, care pe unele turnuri poate fi destul de lung.

Advertisements