Pe la inceputul lui martie am pus ochii pe niste posibile linii de trad aflate in apropierea celor pe care le-am deschis in ultimii ani in peretii de langa sectorul G al falezei Sv. Troitsa din Veliko. Pe acelea le-am urcat deja – pe unele de mai multe ori – asa ca sunt in cautarea unor trasee noi.

wall
Noile proiecte se afla pe peretele din dreapta diedrului care margineste spre dreapta zona cu trasee de escalada din sectorul G. Pentru orientare, am desenat pe fotografie si liniile traseelor de trad alaturate.

La inceput mi-a atras atentia diedrul aflat imediat in dreapta zonei cu trasee sport (sectorul G), care parea sa aiba o fisura “off-width” interesanta, dar aceasta nu se prea vedea de jos din cauza celor doi copacei stufosi crescuti pe linia ei. La urmatoarea iesire la Veliko, dupa ce am facut prima ascensiune a traseului “the Horror Crack”, m-am inarmat cu un fierastrau, am coborat in rapel pe diedru si m-am apucat sa “toaletez” copacii (cum zicem noi, alpinistii industriali), dar in locul fisurii la care ma asteptam, de sub vegetatie a aparut un horn in toata regula, care nu pare prea dificil, dar care nici nu prea ofera posibilitati de asigurare cu protectii mobile.

Am fost nitel dezamagit, dar pentru ca tot ma aflam acolo, atarnat in coarda, si pentru ca mai aveam inca vreo cateva ore pana la plecarea catre casa, am inceput sa curat iedera de pe peretele usor surplombat din dreapta diedrului, in speranta ca as putea gasi o “intrare” catre fisurile pe care le vazusem in partea superioara a peretelui si … ce sa vezi ?! De sub vegetatie au inceput sa apara prize de fata si niste fisuri care “se leaga” in mod miraculos si care ofera si posibilitati de asigurare !

Mi-am propus sa revin cat mai curand pentru a continua “munca” la noile trasee, dar au aparut doua contracte de lucrari de alpinism industrial, apoi am plecat o saptamana in Grecia, la catarare trad in Varassova, asa ca multa vreme n-am reusit sa mai ajung acolo. In prima zi libera pe care am avut-o – adica ieri ! – n-am mai rezistat, am incarcat echipamentul in masina si am plecat de unul singur la Veliko, sa vad care-i treaba cu proiectele cele noi.

Mai intai, am urcat deasupra falezei si am montat un top cu doua ancore chimice cu urechi cu inel Fixe, pentru ca rasina sa aiba timp sa se intareasca, astfel incat inainte de plecare sa pot strange piulitele. In continuare, mi-am montat o coarda statica “de lucru” folosind cele doua ancore din fier-beton care se afla in apropiere.

(Asemenea ancore se gasesc in mai toate sectoarele din Veliko in care sunt trasee sau despre care bulgarii au crezut ca ar avea potential pentru linii noi – un amic bulgar mi-a spus odata ca ancorele ar fi fost montate de “salvamontistii” lor, pentru interventii rapide in caz de accidente.)

Am coborat in rapel si am curatat pamantul din fisuri si pietrele desprinse, am mai inspectat prizele si posibilitatile de asigurare si am montat cateva nuci pentru dirijarea corzii, ca sa ma tina aproape de perete, care surplombeaza usor (dar constant !). Odata ajuns in partea de jos, a trebuit sa continui munca de curatare a iederei, incercand sa gasesc o intrare directa pe linia fisurii, dar n-a fost chip !  Stanca aflata sub iedera era foarte friabila, toate posibilele prize erau cel putin dubioase – daca nu se rupeau din prima – si nici nu existau fisuri pentru niste protectii cat de cat acceptabile, asa ca am renuntat: noul traseu va avea intrarea pe linia hornului !

Mi-am aranjat sistemul de asigurare pentru mansa solo – un Minitraxion dublat de un Croll, amandoua de la Petzl – si dupa ce m-am luptat putin cu mormanul de iedera care se adunase la baza traseului, am reusit sa-mi croiesc drum catre primele prize, curios sa aflu ce surprize imi va oferi noua linie.

Inceputul traseului – pana pe la copacelul crescut in horn – este usor, dar apoi se traverseaza dreapta in fisura si de aici incepe partea cu adevarat interesanta: peretele surplombeaza, prizele de picioare devin mai mici, iar fisurile se ingusteaza… Catararea este foarte tehnica, sustinuta, cu foarte putine posibilitati de odihna, iar protectiile se monteaza din pozitii cam precare, motiv pentru care cred ca as fi tentat sa mai sar dintre ele, cu riscul unor caderi mai lungi dar totusi “curate” !

Linia pe care m-am catarat ajunge in portiunea superioara la o fisura oblica “de degete”, pe care o urmeaza cam doi metri ascendent spre stanga, insa fisura respectiva mai continua spre dreapta inca vreo cativa metri si pare foarte atragatoare (linia desenata cu mov pe fotografia de mai jos).

top-view
Zona superioara a peretelui. Roca este foarte buna, iar catararea pe fisurile de aici este o reala placere, un fel de “descalzire” dupa pasajele dificile de mai jos…

Dorindu-mi sa “exploatez” si fisura respectiva, care este foarte frumoasa, m-am uitat dupa o posibila linie care sa ajunga la inceputul acesteia. La inceput, am descoperit doar cateva fisuri discontinue, care nu pareau sa se “lege”, insa apoi, spre incantarea mea, cautand mai atent dupa colt, spre dreapta, am gasit o fisura ascunsa  care “umplea gaurile”, oferind continuitatea necesara ascensiunii.

O mansa solo pe noua linie m-a convins ca intr-o zi – cand o voi fi urcat cap, cu protectiile pe ham – aceasta va deveni un traseu excelent. Singura problema – si aceea doar estetica ! – ar fi inceputul traseului: in locul unei intrari directe (care nu este posibila din cauza rocii friabile) se urca vreo cativa metri prin stanga, pe linia hornului, se traverseaza spre dreapta la fel ca si pentru prima linie, apoi se mai traverseaza putin pana la urmatoarea fisura.

De aici, catararea devine deosebit de frumoasa, sistemul discontinuu de fisuri obligand la gasirea de solutii ingenioase pentru legarea pasajelor, iar posibilitatile de asigurare sunt destul de bune.

Proiect-Veliko
Cele doua proiecte, vazute de la baza falezei dupa curatarea vegetatiei de pe perete si a pamantului din fisuri
Advertisements